Boabe de cafea

Tărâmul celor de 18

Este mijlocul lunii iulie ṣi realizez că eu ṣi alte câteva mii de adolescenṭi ne aflăm în ultima vacanṭă de vară din timpul liceului. Unii dintre noi sunt deja în grupul oamenilor majori, care nu mai depind de nimeni, cel puṭin din punct de vedere teoretic, ṣi care sunt capabili să răspundă în faṭa legii, respectând lozinca „după faptă ṣi răsplată”. Există însă ṣi excepṭii, printre care ṣi eu, care încă mai avem de aṣteptat până la împlinirea celor optsprezece ani, iar în timpul rămas până atunci încercăm să ne dăm seama cum poate să ne influenṭeze viaṭa această schimbare.

Pe lângă faptul că va trebui să facem demersurile necesare pentru a ne schimba cărṭile de identitate ṣi marea decizie a părinṭilor noṣtri de a ne lua din nou „în spaṭiu”, vom avea ṣansa de a înceta să mai fim doar niṣte pietoni. Cred că aceasta este cea mai aṣteptată schimbare: cea de a fi mândrul posesor al unui carnet de conducere, ṣi mai apoi, în funcṭie de noroc, al unui autovehicul cât de cât mobil.

Este aproape imposibil să nu marchezi titulatura de “major” printr-o petrecere. Nu se poate rata ocazia de a da sfoară-n ṭară unde, cum, când ṣi cu cine alegi să adopṭi noul statut. Facebook-ul probabil s-ar simṭi exclus dacă nu am încărca niṣte poze cu ṭinutele atent alese, aṣa că nu riscăm.

Clasa a douăsprezecea vine ṣi ea cu niṣte momente importante. Lucrurile devin serioase, din păcate sau din fericire? Se va perpetua grija ṣi stresul examenului ce ne aṣteaptă.  Pregătirile vor fi în toi, cafelele vor fi din ce în ce mai numeroase ṣi mai tari, iar timpul va deveni din ce în ce mai preṭios. Va trebui să pregătim terenul despărṭirilor. Trebuie să învăṭăm să dilatăm timpul prin emoṭii, prin trăiri care îl vor face sa pară infinit în amintirea noastră. Trebuie să învăṭăm să acceptăm că unele lucruri trebuie să se termine. Tocmai de aceea, de ce să nu tragem linia într-o manieră frumoasă? De ce să nu depunem efort pentru a lăsa în urmă ceva demn de admiraṭie?

Vor urma zile de agonie gi extaz, dar pe care sper că vom învăṭa să le mânuim. O să fie complicat, asta este indubitabil. Însă, întotdeauna există acel „dar” care schimbă întreaga concepṭie, întregul înṭeles. De data aceasta, la sfârṣitul celor doisprezece ani de ṣcoală, sper că vom trage concluzia următoare: „a fost greu, dar a meritat”.

Poate tot ce gândesc este greṣit, până la urmă cine poate să ne asigure că anul ṣcolar ce urmează va fi asemănător cu cei care au trecut? Cine poate să stabilească un procent de adevăr al spuselor mele de mai sus?

Nu ṣtim nici măcar ce va fi mâine, sau dacă va fi, aṣa că mai bine să profităm de ultima vacanṭa de vară ca ṣi elevi, iar cei care încă mai sunt boboci sau răṭuṣte, „enjoy it!”

Previous ArticleNext Article

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *