Travel

Un licean pe drumuri de munte

 

Pe drumuri de munte, dar nu de Calistrat Hogaș, chiar dacă descrierile lui despre frumusețea naturii și a țăranului român m-au făcut să visez frumos în copilărie. Iată-mă pășind pe drumuri de munte… Destinația: vârful Omu- ideea nevinovată a prietenilor mei. De aici, tot ce s-a întâmplat ar putea fi rezumat în câteva cuvinte: 30 de kilometrii de călcat în bocanci, nu în picioare, 12 ore de mers chinuit, peisaj ce-ți taie respirația, febră musculară și lecții de viață… Lecții de viață? Da! Orice călătorie, orice experiență nouă poate oferi tânărului lecții importante atunci când își ține ochii deschiși și caută ceva în plus pe lângă distracție. Iată câteva lucruri învățate pe drumuri de munte, ce pot fi aplicate oricând în viața unui tânăr sau bătrân.

 

  1. Cunoști destinația, dar nu și drumul până la ea

Știam cu toții unde trebuia să ajungem- vârful Omu, dar nimeni nu știa ce ne așteaptă pe traseu. Niciodată viață nu îți arată dinainte pe unde va trebui să treci și  pe ce poteci va trebui să-ți lași urmele pașilor să alunece. Probabil că dacă am ști de la început toate dificultățile și problemele pe care trebuie să le depășim, am spune PAS de prea multe ori provocărilor. Dar niciodată nu te vei putea bucura de destinație dacă nu ai învățat să te bucuri de întregul drum străbătut până la ea, indiferent dacă acest drum a fost unul brăzdat cu  pietre și bolovani sau cu flori și lauri.

2. Situațiile limită cer transformarea lui NU POT! în TREBUIE SĂ POT! 

Nu îmi amintesc să mai fi avut vreodată o experiență la fel de extenuantă. Au fost momente în care simțeam efectiv că gambele stau să explodeze, că inima a fugit de la locul ei și acum îmi bate undeva în urechi, că nu mă mai pot mișca  să fac nici măcar un pas. Și sunt sigură că aș fi renunțat dacă ar fi existat și un alt mijloc de transport cu care să mă pot întoarce la mașină în afara celor două picioare ale mele. Dar surpriza a fost că trebuia să mă descurc doar cu picioarele mele obosite. Și în momentul în care realizezi că nu mai există nicio variantă b e musai să transformi nu pot în trebuie să pot! Și când spui că nu mai poți, fi sigur că mai poți, mai mult decât îți imaginezi tu că poți.

 

3. Viața e mai ușoară când ești înconjurat de prieteni

E foarte important să ai pe cineva alături de tine, care să îți spună că mai e puțin până când ajungi, când, de fapt, mai e foarte mult până să ajungă să fie puțin. E important să te înconjuri cu oameni optimiști, frumoși și de calitate, care să fie gata să te aștepte atunci când ai rămas în urmă, oameni care să îți fie prieteni mai ales la greu, nu doar la bine, oameni care să îți întindă o mână de ajutor și să te motiveze să înaintezi cânt tu simți că nu mai poți.  Și poate că unul dintre secretele prietenilor, este că aceștia știu mai bine decât oricine să facă haz de necaz.

 

4. Cel mai mare ajutor nu vine din partea oamenilor

Oricât de mult m-ar fi ajutat oamenii, energia mea, în mare parte, venea din spectacolul pe care mi-l oferea natura. Când vezi că tot ce e în jurul tău e mai mult decât perfect e imposibil să crezi în continuare că totul se datorează evoluției lucrurilor în timp, nu se poate să nu crezi că în spatele tuturor acestor minunății se află mâna unui Creator inteligent, care a dăruit o locuință atât de frumoasă omenirii. Așa că atunci când simțeam că mă prăbușesc, trăgeam aer proaspăt în piept, mai priveam o dată caprele negre de pe creastă și mă gândeam la cât de minunată e creația lui Dumnezeu. Asta chiar e o sursă puternică de energie!

5. Habar nu ai de puterea care stă ascunsă  în tine!

Când am ajuns împreună cu asfințitul soarelui înapoi la mașinile noastre, nu puteam să cred că am reușit să merg 30 de kilometrii pe jos. Nu-mi venea să cred că în aceeași zi ne-am întâlnit cu tinerii ce participau la un maraton prin munți, tineri care trebuiau să parcurgă 90 de kilometri, urcând și coborând cărările Carpaților. Pe lângă ei, noi eram doar niște copilași. Totodată, când am privit în sus, către munții ce păreau că se întind nesfârșit spre cer, parcă încercând să-l străpungă, mi-era foarte greu să cred că în urmă cu câteva ore eu urcasem undeva mai sus decât ceea ce puteam vedea și reușisem să mă întorc și acasă teafără și nevătămată. Chiar așa, drumul de 1000 de mile începe cu un pas de furnică.

PS: Către tinerii ce vor o experiență interesantă vara aceasta, vă recomand să faceți măcar o drumeție în munții României. Aveți libertatea de a alege dintr-o mulțime de trasee interesante, după puterile  și voința fiecăruia.

 

 

 

Previous ArticleNext Article

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *