Evenimente

Manifestări patriotice în stil artistic

Vreau o țară zâmbitoare. Asta e prima schimbare!

Suntem români în fiecare zi, însă în mod cert nu ne mândrim cu acest lucru la fiecare pas. În fond, viața cotidiană nu ne dă razagul să oferim excesiv atenție identității naționale, dar Ziua Națională. poate și în mod cert, se angajază să rezolve acest neajuns. Fiecare român sărbătorește ziua de 1 Decembrie în felul sau și pot spune cu zâmbetul pe buze și mândrie în suflet că am avut șansa să iau parte la manifestări de acest gen. Săptămâna trecută am celebrat și eu alături de colegele mele din Consiliul Școlar al Elevilor al liceului „Bălașa Doamna” ziua națională în stilul clasic și bine cunoscut al micilor artiști aspiranți la o Românie mai bună.

Președintele Consiliului Ana-Maria BARBU, alături de Vice-Președintele Miruna ZAMFIR și Secretarul Rebeca CERCEL, ne-au oferit șansa să reflectăm asupra celor mai importante aspecte privitoare la patria noastră. Alături de participanții la activitate am văzut România prin ochii noii generații ce dorește schimbarea, revoluționarea, prin ochii cetățenilor mândri că s-au născut în această țară și , de asemenea, prin ochii clarvăzătorilor ce pot să-și imagineze cum va arăta România peste 10 ani. Fetele care au dus tradiționalismul la un nivel înalt și au purtat toate încrezătoare o piesă vestimentară ce face parte cu excelență din portul nostru popular ne-au lansat o provocare ce mi-a plăcut extrem de mult. Am fost rugați să dăm aspectul pe care am dori să-l aibă România noastră ce avea doar simplul contur negru. Din peisaj nu au lipsit tricolorul și mesajele motivaționale care au avut scopul să trezească inspirația, iar surpriza dulce, „brioșele”, ne-au făcut tuturor ziua mai bună. Președintele a împărțit iubire.

Elevii Liceului de Arte m-au primit cu multă căldură pe mine și pe Rareș BORCEA, Președintele CJE Dâmbovița și sunt sigură că astfel sunt tratați toți cei ce le trec pragul, indiferent de naționalitate sau statut social. Atmosfera a fost plăcută, iar cadrul non-formal a trezit în fiecare dintre noi simțul creator. Am devenit individual promotori ale celor mai de seamă valori morale și anume: respectul, unitatea, prietenia, cooperativitatea și responsabilitatea.

Am înțeles că în spatele fiecărui chip pe care îl văd pe stradă, fie el zâmbitor sau crispat, se ascunde un suflet de român care a trăit bucuri, a câștigat bătălii și a suferit pierderi și prejudecățile mele nu își au locul. Micii artiști mi-au arătat că a fi român nu este doar o caracteristică, ci este o metaforă. Pe această cale le mulțumesc! Le mulțumesc că m-au primit în familia lor, cea în care prin venele fiecărui membru curge sânge de român.

Previous ArticleNext Article

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *