Atitudine

Uniforma școlară OBLIGATORIE!? A fi sau a nu fi?

În iulie 2015, la Buzău, Consiliul Naţional al Elevilor adopta „Rezolutia privind viziunea reprezentanţilor elevilor asupra sistemului de invătămant”, o poziţie formală şi comprehensivă privind sistemul de invătămant din România din perspectiva beneficiarilor sistemului de invătămant (după cum chiar ei – noi, la vremea aceea – o intitulează). Realizarea ei a presupus aplicarea a peste 7.000 de chestionare în rândul elevilor şi centralizarea lor, astfel încât să se poată identifica punctele nevralgice ale sistemului educaţional. În acest mod s-au reliefat următoarele:

  • Curriculumul școlar și manualele școlare;
  • Dreptul la participare în luarea deciziilor – Consiliul de Administrație;
  • Comisia de Evaluare și Asigurare a Calității, Comisia de Prevenire și Combatere a Violenței în Școală, Drepturile elevului în școală;
  • Trasee educaționale și orientarea în carieră;
  • Voluntariatul și zona nonformală;
  • Abandonul școlar și navetiștii;
  • Docimologie – sistemul de evaluare;
  • Finanțarea educației și finanțarea de bază;
  • Segregarea etnică și discriminarea în Sistemiul de Învățământ Preuniversitar;
  • Bursele școlare.

Şase luni mai târziu, departe de briza reformatoare mânaţi de care lucrau elevii, în spiritul sărbătorilor de iarnă, mai mulţi deputaţi decid că problema centrală care îi împiedică pe elevi să se bucure de educaţie calitativă în România este vestimentaţia. Astfel, se naşte un proiect de lege menit să impună uniformă în toate unităţile de învăţământ, ce promite a fi dezbătut în luna februarie a anului 2016.

Încep dezbaterile online. A fi sau a nu fi uniformă? Argumentele despre exprimarea prin vestimentaţie sau despre discriminarea datorată poziţiei sociale ce se reflectă în aceasta sunt zadarnice şi sterile în contextual actual. Problema cred că ar trebui pusă altfel, analizând din două puncte de vedere. Primul, al fondurilor şi al doilea, al singuranței în şcoli, atât de invocată în ultima vreme.

Problema cu finanţarea din SIP e ştiută şi dezbătută din 2011 încoace, de când Legea Educaţiei pretinde 6% din PIB pentru învățământ. Din aceşti 6% s-ar putea acoperi cheltuielile cu manualele şcolare pentru clasele XI-XII, decontul integral al navetei, s-ar putea aduce un plus-valoare la dotarea şi modernizarea şcolilor, s-ar putea mari plafonul de burse sociale ș.a.m.d. În anul şcolar curent nu au existat fonduri pentru diminuarea costurilor mai sus menţionate, acoperite în mare parte de familie, dar în ipoteza unor uniforme obligatorii, deputaţii iniţiatori susţin că ar putea acoperi o parte din costul acestora în familiile care nu îşi permit achiziţionarea. Din ce joben magic scot bani? Vrem şi noi să îl folosim în soluţionarea problemelor reale. Măcar şi deputaţii şi societatea sunt de acord în sensul ăsta: uniformele sunt costisitoare. Oricât ar fi de ieftine, tot vor există elevi care nu îşi vor permite procurarea lor. Familiile cu venituri minime şi copii numeroşi nu sunt cazuri izolate în România.

Al doilea aspect, siguranţă în şcoli:  Legea 35/2007 – „Legea creşterii siguranţei în unităţile de învăţământ”. Se justifica aportul la siguranţă în şcoală a uniformei prin faptul că un individ „neuniformizat” ce pătrunde în instituţie este uşor de remarcat de către profesori, astfel, diminuându-se şansele că o persoană din afară şcolii, care pune în pericol siguranţă elevilor, să între în contact cu aceştia. Propun un scurt exerciţiu de imaginaţie:

România, 2015. Un liceu cu 700 de elevi, toţi purtând uniformă.

Deşi şansele că o persoană neidentificată să pătrundă în unitatea de învăţământ sunt minime, graţie porţilor ferecate ale liceelor, gardienilor şi cailor de acces în unitate dintre care una este amplasată strategic în apropierea cancelariei, presupunem că atacatorul X, dornic de a comite acte de violentă, a reuşit să între în şcoală. E pauză, 400 dintre cei 700 de elevi sunt pe coridoare. Liceul are 3 etaje, deci sunt aproximativ 133 elevi/coridor şi (în cel mai bun caz) un profesor de serviciu care stă la capătul fiecărui coridor. Care este probabilitatea că dascălul să îl observe într-o mulţime de 133 de elevi îmbrăcaţi identic, inghesuindu-se pe coridor, tocmai pe individul care poartă altă vestimentaţie? Îl observă… dacă supraveghează coridorul cu drona.

Despre uniformă am adunat păreri şi de la câţiva tineri din licee. De la arte sau matematică-informatică, viitori programatori şi profesori de biologie (cel puţin aşa spun ei), tineri din toate chintilele societăţii, din rural şi urban, cu opinii diverse. Surprinzător de echilibrați, aceştia văd atât efectele pozitive cât şi pe cele negative ale introducerii uniformei în şcolile lor, însă toţi pică de acord asupra faptului ca nu uniforma (sau lipsa ei) le-a îngreunat viața de licean.

Nevoile le sunt atât de multe şi diverse încât, data viitoare când n-au idei de reforme în SIP, poate fac reprezentanţii poporului un tur de recunoaştere prin instituțiile de învăţământ. Si aşa se vor lovi de probleme când vor observa cum pică neoanele din plafon în unele licee, cum elevii scriu pe table fisurate şi cum în câteva şcoli generale din mediul rural încă nu există apa curentă…

Previous ArticleNext Article

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *