Filme și Teatru

Biografie: Steven Spielberg

Steven Spielberg s-a născut pe 18 decembrie 1946 în Cincinnati, SUA și este primul copil din cei patru, și singurul fiu al inginerului Arnold Spielberg și al pianistei Leah Spielberg, ambii evrei. Este cel mai prolific și mai apreciat regizor şi producător american. De-a lungul carierei sale a realizat ca producător 125 de filme, ca regizor 50, iar ca scenarist peste 20. La 12 ani a realizat primul său film, un western de 8 minute numit „The Last Gun”, iar un an mai târziu a câștigat un premiu pentru un film de război de 40 de minute pe care l-a numit „Escape to Nowhere”. La 16 ani realiza „Firelight”, o epopee SF de 140 minute despre invazia extratereștrilor. După ce părinții săi au divorțat, Steven s-a mutat în California împreună cu tatăl său si a vrut să își înceapă studiile la „Facultatea de Științe Cinematografice” de trei ori, dar a eșuat de fiecare dată din cauza notei sale mici. După ce Spielberg a devenit faimos, facultatea i-a oferit o diplomă de onoare în 1994. In 1960 a fost pentru prima dată angajat în domeniul televiziunii, când i s-a cerut să regizeze câteva secvențe din serialul „Night Gallery”. Debutul regizoral al lui Spielberg a avut loc cu filmul „The Sugarland Express”, un film despre un cuplu căsătorit care este urmărit de poliție în timp ce încearcă să recapete custodia copilului lor. Efectele de filmare ale lui Spielberg au fost lăudate de critici, revista The Hollywood Reporter spunând „un nou mare regizor se află la orizont”. Cu toate acestea, filmul nu s-a descurcat foarte bine la încasări și a avut o lansare limitată. Într-o carieră de aproape patru decenii, filmele lui Spielberg au atins mai multe teme și genuri. În anii ’70, ’80 și ’90, trei dintre filmele sale, „Fălci”, „E.T. Extraterestrul” și „Jurassic Park” au devenit filmele cu cele mai bune încasări ale vremii. Producătorii studioului Richard Zanuck și David Brown i-au oferit lui Spielberg scaunul regizoral pentru filmul horror Jaws („Fălci”), bazat pe romanul lui Peter Benchley. Filmul despre un rechin ucigaș a câștigat trei premii Oscar (pentru montaj, coloană sonoră și sunet) și a avut încasări în valoare de 470.653.000 de dolari, realizând un record de încasari în Statele Unite ale Americii și a dus la ceea ce presa a numit „Jawsmania”. „Fălci” i-a sigilat numele și l-a făcut unul dintre cei mai tineri milionari.

Previous ArticleNext Article

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *