Poezii

Poezie: Țara mea

Poezia a fost scrisă de un „copil” sătul de nedreptatea din țara lui, sătul de oameni egoiști care s-au gândit doar la binele lor, iar țara au târât-o pe marginea unui abis, sătul de politicieni şi de politică în general.
În fond, ce suntem noi ?

Suntem oameni, nu marionete mânuite de alții care se cred superiori nouă, şi care, sunt la randul lor, tot oameni.
Sper ca această poezie să pună puțin pe gânduri cititorii ca să nu se mai lase conduşi de vorbe frumoase purtate de vânt…

Dacă-aş putea muta din loc
Carpații cu-a mea țară,
Credeți c-am avea noroc
Să-nfrapângem tot ce ne doboară ?

Să-nfrângem lenea şi prostia ,
Să-nfrângem ura , gelozia ,
Să-nfrângem pe cei ce ne-au furat
Şi-acum de noi iar au uitat .

Ce viitor să mai avem
În mica noastra țară?
Locuri de muncă multe vrem
Dar statul ne omoară…

Nu e cinstit ce faceți voi
Din mica Românie,
Nu e cinstit nici pentru noi
Şi toată lumea ştie !

Noi v-am ales
Crezând c-avem o poartă de ieșire,
Dar am ales tot derbedei
Ce azi ne dau de ştire

Ne dau de ştire fără mila
Că viitor n-avem.
Când îi aud, parcă mi-e silă,
Căci noi dreptate vrem !

Sunt un adult în devenire
Dar multe-am înțeles,
Că nu există revenire
Şi toate-s făr’de sens…

Nu vreau să mai aud bunica
Că pensie mica are ,
Voi habar n-aveți ce este frica
Cand îi lăsați fără mâncare…

Eu țara mea încă-o iubesc,
Dar nu-mi place ce văd
Când toți cei cu caracter hotesc
Fac totul prăpăd.

Voi n-aveți patrie şi mamă
Si țara n-o iubiți,
Vreți doar sa fiti băgați în seamă,
Dar nu voi suferiți…

Previous ArticleNext Article

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *