Boabe de cafea

Iubesc limba și literatura română!

Zilele trecute am fost la cel mai mişto eveniment de până acum din acest an. A avut loc cred luni, undeva între orele 9 şi 12 a.m. . Ştiu, cam devreme pentru astfel de evenimente. Din păcate, din anumite motive, nu am putut ajunge la evenimente culturale, muzicale, sportive, educaţionale şi aşa mai departe, însă am ajuns la acest eveniment: simularea examenului de bacalaureat la limba şi literatură română.

Aşteptam simularea aceasta din ce în ce mai mult, nu pentru , vezi Doamne, am învăţat totul (nici nu am ce învaţă aici, aici e de memorat), ci pentru , după terminarea ei, ştiu va mai urma un singur stres, BAC-ul.
Aa… ce bine am spus mai sus: „nici nu am ce învăța aici, aici e de memorat”. Din acest punct de vedere, consider un om inapt, un om care nu se poate baza pe memorie, doar dacă nu e vorba de numărul de telefon cel mai folosit, date de naştere sau, bineînţeles, de cele mai frumoase versuri pe care le- fredona în fiecare minut. Aşadar, sunt un om inapt şi incapabil iau BAC-ul la română cu o nota măricică. M-am străduit mult timp învăţ comentarii şi eseuri din felurite cărţi şi cărţulii, dar în zadar

Obişnuiam duc la orele de română cu zâmbetul pe buze şi făceam eseuri şi texte şi de toate în fiecare oră şi spuneam cu toată gură şi cu toţi dinții „iubesc limba şi literatură română!” Întradevăr, doar „obişnuiam“, după acest eveniment care m-a lăsat cam rece în această privinţa. Am realizat eu, de fapt, iubesc poezia şi liberă exprimare în scris şi nu iubesc limba şi literatură română.

Înainte de această simulare, eram foarte nervoasă şi supărată pe mine, pe incapabilitatea mea de a memora câteva personaje şi câteva fraze despre operele în care acestea îşi au originea… chiar plângeam nu-mi aduc aminte nici 3 fraze consecutive dintr-un comentariu făcut de MINE… adică: omule, tu l-ai făcut, cum naiba nu-ţi aduci aminte ceva ce tu ai scris?! Simplu, nu m-a interesat memorez tot ce scriu, pentru mi-am lăsat, pur şi simplu, imaginaţia şi informaţiile acumulate ani la rând curgă prin mine şi eu le pot transcrie pe foaie, având în faţă mici scheme ajutătoare. De ce chinui învăţ o poezie pe de rost, dacă eu nu-mi învăţ nici propriile poezii pe de rost? Rar mi se întâmplă  reţin o strofă, apăi toată poezia ? Eram nervoasă şi pe faptul toată lumea vrea rezultate uluitoare de la mine, în special familia, doar ce, un mini-scriitor trebuie ia nota 10 la această disciplină, pe asta se bazează „hobby”-ul lui, normal. NU, nu e aşa! Hobby-ul lui, poezia sau proză nu se bazează pe limba română (bine, poate pe gramatică şi altele), dar nu se bazează pe literatură naţională, universală sau mai ştiu eu care literatură. Dacă vreau culturalizez şi cultivez citesc pentru mine, dar nu vreau să fiu evaluată pentru numărul de cărţi pe care îl citesc, mai ales când aceste cărţi nu sunt cărţile pe care chiar vreau le citesc şi, de fapt, această sunt cărţi care, la propriu, îmi sunt băgate pe gât,

În timp ce pregăteam foaia de examen, ni s-a scris pe tablă ce şi unde trebuie scris şi noi trebuia doar dăm copy-paste pe foaie.

Ce m-a determinat mai mult scriu acum nu a fost simularea în sine, ci doar o afirmaţie făcută de Geta (profesor supraveghetor) la adresa unei colege de sala: „Tu nu vezi cum scrie pe tablă? Trebuie scrieţi toţi la fel, nu fie unu mai cu moţ!” Wow.. ce bine mi-a picat asta. Nu m-am putut abţine şi normal am zis pe un ton ironic şi destul de apăsat: „Normal, trebuie fim nişte roboţei!” Acum nu ştiu dacă Geta m-a auzit sau nu, sau dacă celălalt profesor a făcut-o, dar nu mi-ar fi părut rău dacă ar fi spus ceva despre această „observaţiefăcută de mine.
Ştiu ei nu au nici o vină, dar mi-e ciuda şi pe ei, cu toate respectă o programă, ne împing şi pe noi în anumite clişee ale vieţii. Nu îi bag în aceeaşi oală pe toţi, pentru  nu toţi ne vor aşa, sunt profesori care chiar ne ajută ne descoperim singuri calităţile şi aptitudinile pentru a reuşi în viitor, dar ăştia au început fie din ce în ce mai puţini şi chiar duce la disperare acest gând. Disper când ştiu aceşti oameni care sunt RESPONSABILI (50% din 100%) de formarea noastră ca oameni au început fie monotoni,  vină la noi cu acele fețe de oameni plictisiţi cu vaste cunoștințe în domeniul lor, dar limitate în alte domenii care nu se intersectează cu cel propriu.

Încercaţi şi voi va faceţi doar o schemă pe ciornă, nu am multe, până la urmă nu aveţi ce scrie pe ea. Hai nu mai spune?! Chiar o scriu direct pe foaia de examen doar pentru  tu nu ai destule ciorne?! Îmi pare rău va trebui te pun într-o lumina proastă, repet: ştiu nu e vină ta, dar eu pe ciornă îmi mâzgălesc ideile şi le aranjez cum mă duce pe mine capul, iar pe foaia aia de examen o aşez frumos, încercând ating tiparul care se cere, doar pentru a fi privit un om deştept pentru nu am voie exprim cum vreau, pentru liberă exprimare este binevoită DOAR la subiectul al IIlea, unde mi se cere mi formulez opinia despre un anumit subiect ales de ei, ca şi cum am face un forum, dar eu nu o aflu părerea nimănui şi ei o lovească pentru am îndrăznit îmi exprim CU ADEVĂRAT liber, opinia, pentru că, bineînţeles, şi aici am restricţii.

Nu vreau fiu înţeleasă greşit, pentru ştiu vor fi oameni care vor spune: „Este normal ţi impună condiţii, pentru a şti cum se formulează corect o opinie şi pentru a şti cum se vorbeşte şi scrie corect gramatical sau cum este corect din punct de vedere al formulării!” Dar vreau aud acest comentariu de la un absolvent al BAC-ului care a picat sau care a luat o notă modestă, dar care şi-a văzut şi greşelile sale, nu cele generale, pentru a şti unde ar trebui mai lucreze sau ce ar trebui corecteze la propria sa exprimare.

Înţeleg şcoală doreşte facă din copii nişte oameni buni în toate domeniile care există, dar ar trebui înţeleagă nu se poate aşa ceva: un copil talentat în ale artei nu poate fi un geniu în matematică sau invers, un pui de geniu în ştiinţă exactă nu poate fi un pui de geniu şi în ale istoriei sau chiar în secretele limbii române, nu? Poate de aceea sunt liceele pe diverse profile, dar, până la urmă, tot aceeaşi materie se predă, doar unele au mai puţine informaţii despre o anumită temă faţă de celelalte.

De când scriu poezii, părinţii mei au tras concluzia eu ar trebui fiu as la română. Aici e şi vină mea, le-am spus îmi place română, în loc le spun că îmi place să interpretez ideile poeţilor şi le dau alte înţelesuri decât cele scrise în versurile lor şi îmi place fac asta în faţă colegilor şi a profesorului de română pentru a face observată în faţa clasei, bineînţeles, pentru dacă face-o în faţă altor oameni m- bâlbâi şi intră în pământ de ruşine. Aşa am preferat scurtez această explicaţie şi am spus pe scurt : „Iubesc limba şi literatură română!”

Iubesc limba şi literatură română în limite: o iubesc atâta timp cât nu mi se impun condiţii păstrez tiparul celorlaţi elevi din jurul meu, cât nu mi se impune memorez zeci de eseuri şi comentarii, poezii şi fragmente din texte la final spun: am absolvit examenul maturităţii. Dar ciudat… nu l-am absolvit pentru am gândit sau pentru eu chiar m-am maturizat, am absolvit doar pentru am o memorie formidabilă şi am redat în scris tot ce mi s-a spus ani la rând şi ce am citit în câţiva ani.

Autor: Alexandra Ignat

Previous ArticleNext Article

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *