Boabe de cafea

Brâncuși = DOR

Să vă povestesc cum am ajuns să-l definesc astfel pe Brâncuși.

Acum doi ani am vizitat Ansamblul Monumental din Târgu-Jiu, operele cunoscute de majoritatea oamenilor, grație cenzurii comuniste, ca Poarta Sărutului, Masa Tăcerii și Coloana Infinitului. Însă Coloana Infinitului este, de fapt, Coloana sacrificiului infinit, recunoștință a jertfei celor care au luptat în Primul Război Mondial. Astfel, cei 15 moduli octaedrici suprapuşi, mărgelele, după cum le spunea Brâncuși, sunt profile de coșciuge, ultimul fiind deschis, jertfa fiind continuă, fără de sfârșit.

Când stăteam în fața ei și priveam sus… vedeam cum sprijină cerul, cum înalță către cer jerta neamului. Iar eu, noi… suntem mici, neînsemnați, incapabili de asemenea jertfă… când nu știm nici măcar să ne respectăm valorile. Du-te! îmbrăţişează Columna infinirii cu palmele mâinilor deschise. Apoi, înălţându-ţi ochii, priveşte-o şi vei cunoaşte, astfel, într-adevăr, sinele cerului.

Sub numele de Poarta Sărutului se ascunde, de fapt, Monumentul Întregirii Neamului. Sărutul este unirea celor opt stâlpi, cele opt regiuni ce s-au unit cu Patria Mamă. Masa Tăcerii este Masa Apostolilor Neamului, de unde și numărul scaunelor, 12, în mijloc aflându-se Iisus Hristos.

Am vizitat apoi Casa memorială a lui Brâncuși din Hobița. Mică.. 3 cămăruțe: odaia de locuit, unde a stat cu cei 6 frați ai lui și cu părinții, bucătăria, adică vatra, ceanulul, masa rotundă și celarul, cămara. Doamna care era ghid a mărturisit un lucru cutremurător. Brâncuși dorea să lase moștenire statului 200 de lucrări și atelierul lui din Paris, însă, într-o ședință a Academiei Române, Mihail Sadoveanu și George Călinescu s-au opus!
După ce în perioada socialistă a fost lăsat în paragină un sfert de veac, de-abia din 1964 Ansamblul a putut fi îngrijit!

În 1957, Brâncuși mărturisea: Sunt în fața perdelei celei negre, nimic nu mă mai interesează. Vreau să mor! Și a murit… în noaptea de 16 martie, după ce i-a spus arhiepiscopului Teofil: Mor cu sufletul neîmpăcat că voi putrezi în pământ străin.

-Monsieur Brâncuși, nu ți-e dor de țară?
– Dor, dor…
Sculptorul o oftat și a început să murmure ușurel.
– „Cânta cucul lângă noi/ Și ne iubem pe zăvoi/ Să fi murit amândoi”

Brâncuși=DOR. Și lucrul acesta mi-a fost incontestabil într-o discuție cu o doamnă care, stabilită în străinătate, mi-a povestit ca a văzut în Italia o operă de-a lui Brâncuși și a izbucnit în lacrimi. Aceasta e cea mai sinceră definiție a operei lui. Creația lui Brâncuși e strigătul dorului de țară!

Previous ArticleNext Article

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *