Interviuri

Interviu cu sculptorul Liviu Brezeanu

Am avut onoarea de a-l intervieva pe domnul Liviu Brezeanu, sculpturor al orașului Pucioasa ale cărui lucrări surprind nevoia de frumos atât pentru generația de acum cât și generația de atunci. Cu emoție, uimire și admirație am pășit în atelierul său.

Bună ziuă! Mulțumesc că ați acceptat să răspundeți la câteva întrebări.

Bună! Plăcerea este de partea mea! Sper să îți pot răspunde la cât mai multe.

În primul rând, aș vrea să știu cum ați descoperit că aveți o fire de artist și că dintre toate domeniile artei, sculptura vă reprezintă?

În artă, totul trebuie făcut din pasiune. Am citit mult, am rămas surprins de lucrările lui Michelangelo, Brâncuși, mi-am dat seama că prin sculptură mă pot exprima. La început de liceu, neștiind „cum se mâncă”, am întrebat unii din profesori : Domn` profesor, ce trebuie să faci în artă? Răspunsul lui, după care mă ghidez și astăzi, a fost: Domne`, o lucrare trebuie să fie frumoasă, frumusețea interpretată așa cum o vezi tu!

Unde ați făcut liceul?

La Tonița din București, 1974-1977, acolo m-a prins cutremurul. Am stat trei ani în cămin.

Există vreo diferență între studenții de la artă de atunci și acum?

Atunci eram mai numeroși, douăzeci și cinci pe loc, acum sunt mai puțini. Sculptura tradițională, de exemplu, este pe cale de dispariție. Mie mi-a fost foarte greu față de cei din generația mea care aveau relații și puteau să studieze în afară, din cauza comunismului, însă interesul era mul mai mare. Vindeai o lucrare și trăiai un an din banii aceia. Comenzile erau făcute de către Consiliul Culturii. Acum, România promovează în alte domeni.

Ce trebuie să faci ca să reușești în acest domeniu?

Trebuie să fie originală treaba. Sunt mulți care au succes, dar sunt pur și simplu copiatori. Fiecare are locul lui. -Majoritatea oamenilor care vin în oraș rămân surprinși de Tabăra de sculptură care a avut loc în 2012-2013 în Parcul Tineretului.

A cui a fost inițiativa și cum a decurs activitatea?

Inițiativa a fost a primăriei Pucioasa. Ea s-a ocupat de cazarea studenților Academiei București-secția sculptură. Lemnul necesar a fost luat de la un ocol silvic, respectiv butuci de lemn. A fost o atmosferă foarte plăcută de lucru. Sculpturile sunt impregnate ca să reziste în timp.

Aveți vreun sfat pentru Generația 9?

Să fiți deștepți și fără frică, cum spunea Mitică!  Voi trebuie să vă implicați mai mult social, să luptați pentru dreptate, o dictatură de 40 de ani a lăsat urme. Noi în cultură suntem foarte risipiți, dar voi învățați să fiți uniți!

Această prezentare necesită JavaScript.

Autor: Mădălina Gheorghe

Previous ArticleNext Article

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *