Actualitate

Manifestul liceenilor referitor la scandalul Eurovision

Eurovision nu mai este de mult timp un simplu concurs de muzică. Se știe foarte bine că este influențat politic și servește interesele financiare ale anumitor state. Așa că nu este de mirare că banii sunt cauza descalificării României de la această competiție. Situația dificilă în care se află Televiziunea Română este, și ea, una la care te-ai fi așteptat. Ca orice alt domeniu gestionat de stat, merge pe pierdere. Nu mă miră deloc.

Romania a fost retrasă din concursul Eurovision din cauza datoriilor acumulate în ultimii ani de Televiziunea Publică, nu numai că nu mai ajungem la Stockholm anul acesta dar nici nu vom mai putea vedea concursul pentru că TVR nu mai are voie să transmita show-ul.

Ovidiu Anton, un rocker declarat, este cel ce trebuia să ne reprezinte anul acesta în Suedia cu piesa Moment of silence după ce a primit 6.585 de voturi din partea publicului, dezamagirea lui fiind una imensă pentru că acesta concurează la Eurovision încă din 2012 și abia de data aceasta a reușit să ajungă atât de departe.

De asemenea, datoria TVR a ajuns la excluderea transmisiilor concursurilor sportive ca și Campionatul European, Jocurile Olimpice și campionate sportive.

Ce se mai poate spune? Sincer, nu mă mai miră nimic. Are rost să mă mai întreb de ce nu au fost plătite până acum datoriile? Nu cred… Îmi pare rău pentru Ovidiu Anton și pentru toți oamenii care au muncit alături de el pentru ca visul lui să devină realitate. Capul sus, Ovidiu!

Autori: Rebeca Cercel, Bianca Gogoșoiu, Victor Calotă, Vicențiu Rădulescu

Previous ArticleNext Article

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *