Actualitate

Structura anului școlar 2016-2017. Când începem să partikipăm!

Anul acesta avem o schimbare majoră în structură încă de la începutul anului școlar, Ministerul Educației a decis să schimbe data de începere, așadar nu ne vom mai așeza în bănci de pe 15 septembrie cum ne-am obișnuit ci de pe 12, evident septembrie.

O altă modificare îl primește și programul educațional Școala Altfel, el se va întinde pe durata a 5 zile lucrătoare, fiecare unitate şcolară putând să își aleagă singură perioada pentru derularea programului, după cum urmează: 21 noiembrie – 2 decembrie 2016, 27 februarie – 31 martie 2017 şi 15 mai – 9 iunie 2017 (învăţământul preşcolar şi primar), respectiv 17 octombrie – 2 decembrie 2016, 27 februarie – 31 martie 2017 şi 15 mai – 9 iunie 2017 (învăţământul gimnazial, liceal, profesional şi postliceal).

Socotelile cu școala le vom încheia în luna iunie a anului 2017, pe data de 23 iunie. Asta dacă nu ești pe cale să începi ultimul an de școală gimnazială, atunci cursurile pentru tine se vor încheia pe 16 iunie 2017 sau poate te afli în ultimul an de liceu, așteptând proba de bacalaureat vei termina cursurile pe data de 2 iunie 2017.

Că tot am adus vorba de cei de clasa a VIII-a,  a fost eliminată prevederea conform căreia nota finală după soluţionarea contestaţiilor se modifică numai în cazul în care, între nota iniţială şi nota de la contestaţii există o diferenţă de minimum 0,5 puncte, iar media din clasele V – VIII nu va mai reprezenta 25% din media de admitere ci 20%.

În final, nu uitați că pe 23 septembrie intră în vigoare Statutul Elevului. Un act normativ inițiat de Consiliul Național al Elevilor ce prevede o serie de noi drepturi și obligații pentru elevi. Mai multe informații aici.

Previous ArticleNext Article

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *