În perioada 10-12 iunie 2016, cu sprijinul Direcției Județene pentru Sport și Tineret Dâmbovița, Consiliul Județean al Elevilor Dâmbovița a desfășurat, la Sinaia, cea de-a cincea ediție a programului de dezvoltare personală și organizațională „Construim atitudini”.
Pe parcursul celor trei zile, sub îndrumarea profesorului formator Daniela Floroiu, cei 20 de elevi selectați pe baza aplicațiilor, au avut șansa de a participa la cursuri de educație nonformală, autocunoaștere, activități de promovare a acțiunii desfășurate la nivel național, respectiv județean, de Consiliul Elevilor, înțelegând importanța implicării tinerilor în procesul de schimbare a sistemului educațional, a mentalității comunității și, cel mai important aspect, în acțiunile de reprezentare a elevilor (modulul de formare: comportament organizațional). A fost creat portretul elevului reprezentant, conturând abilitățile pe care acesta este necesar să le posede pentru a fi capabil să promoveze respectarea drepturilor colegilor săi.
Au existat ateliere dedicate scrierii de proiecte, detaliindu-se fiecare etapă necesară, începând cu identificarea problemelor care se doresc a fi rezolvate prin desfășurarea proiectelor și finalizând cu scrierea propriu-zisă a unor miniproiecte, pe grupe de lucru, cu scopul de a remedia probleme existente în societatea actuală (identificate de elevii participanți), precum reducerea analfabetismului, îmbunătățirea sistemului medical sau prevenirea poluării.
Exemplele de bune practici și atelierul de inițiere în dezbateri sunt cele care au conturat procesul de dezvoltare personală din cadrul celor trei zile petrecute la Sinaia, analizându-se situații concrete în primul caz și detaliindu-se formatele, principiile și scopul practicării debate-ului, fiind urmărite, totodată, și meciuri demonstrative.
La toate acestea s-au adăugat activități recreative, energizere, activități de teambuilding și dedicate dezvoltării capacității de exprimare. La finalul programului, fiecare elev a fost premiat cu un certificat care să ateste dobândirea competențelor, incluzându-se elaborarea și implementarea proiectelor sau managementul organizațional, competențele interpersonale, antreprenoriale sau civice de a învăța să înveți sau cele de aplicare a abilităților de gândire critică în exersarea dialogului democratic.
„Ne bucurăm să vedem un program cu tradiție al CJE Dâmbovița adus la un alt nivel, transformat într-o minitabără de dezvoltare personală și organizațională, care nu a implicat niciun cost din partea elevilor participanți, datorită sprijinului acordat de DJST Dâmbovița. „Construim atitudini” a devenit astfel o modalitate de a asigura transmiterea elementelor de know-how de la actuala generație de elevi din Consiliul Elevilor către viitorii reprezentanți ai beneficiarilor primari din sistemul educațional românesc. Suntem mândri de această realizare!”, a declarat Rareș Borcea, Președintele CJE Dâmbovița.
Întregul album este disponibil pe pagina de Facebook a CJE Dâmbovița. Acum e rândul tău să iei atitudine! Candidează pentru una dintre pozițiile Consiliului Școlar al Elevilor din liceul tău și devino vocea colegilor tăi!