Actualitate, Cărți, Consiliul Elevilor

Lansare carte – „Șapte zile, două suflete, o viață”

Joi, 15 decembrie 2016, la Teatrul Municipal Tony Bulandra din Târgoviște  a avut loc lansarea romanului Șapte zile, două suflete, o viață, scris de domnul Sorin Diaconescu . Reprezentanți ai Consiliului Județean al Elevilor au fost prezenți la acest eveniment special care situează viața culturală a vechii  Cetății de Scaun ca una dinamică și în continuu progres. Stând de vorbă cu modestul scriitor târgoviștean am aflat determinarea acestuia de a scrie;  de a scrie, în primul rând, pentru tineri.

Decizia de a consemna sub forma livrească impresii, atitudini și sentimente, ne-a mărturisit domnul Sorin Diaconescu,  vine din dorința de crea  „o lume de hârtie”, diferită de cea a realității , care nu coincide întotdeauna cu nevoile și așteptările noastre. Dorința de a scrie provine din speranța de a reuși să se  identifice și alții (cât mai mulți) prin prisma unor idei, raționamente, de a reuși să îi facă și pe alții  să se recunoască  în sinceritatea autorului care dă totul și stă emotiv în cealaltă parte a scenei atunci când lansează, în mod oficial, provocarea la cunoaștere și autocunoaștere.

La eveniment au fost prezente o parte din  oficialitățile orașului, cadre didactice, dar și tineri, pentru că cea mai mare bucurie a domnului Diaconescu este aceea de a cunoaște și de a se apropia de tineri, de copii care speră la un viitor mai bun, mai frumos și pe care îi invață că starea de neîmplinire este una personală și că nu are capacitatea de a schimba ceva . Și tocmai în asta constă menirea noastra, a tinerei generații – în schimbare și progres.

Romanul  Șapte zile, două suflete, o viață este un jurnal al consemnărilor zilnice în care, timp de o săptămână, naratorul-personaj dialoghează cu o femeie , atât în proză cât și în versuri.

Un îndemn pe care ni-l oferă scriitorul ar fi acela că eficiența comunicarii dintre oameni cu aceleași principii duce la adevărata schimbare , la determinarea de A FI MAI BUNI. Cu demnitate posezi CURAJUL EMOȚIEI – „de a te imprieteni cu durerile”.

Va invităm la lectură!

 

 

Previous ArticleNext Article

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *