Filme și Teatru

Află TOTUL despre cel mai mare festival de filme pentru adolescenți

Super! e festivalul de filme făcute de adolescenți, plin de scurt-metraje, cursuri, work-shop-uri și petreceri. 

Am discutat cu o parte din echipa ce stă în spatele festivalului Super!, pentru a afla tot ce presupune primul festival de filme pentru adolescenți din România; acesta a ajuns deja la a patra ediție, implicând ateliere de film, fotografie, și unele dintre cele mai faine petreceri. Festivalul are trei categorii: Festival Friends, Competiția Națională și Competiția Internațională. 

Pentru că ni s-a părut o inițiativă genială, am decis să vorbim cu Luca Istodor și Miruna Elena Vlad, pentru a ne povesti mai multe.

 

 

Reporter: De unde a pornit toată ideea unui festival de filme pentru adolescenți și cum s-a desfășurat prima ediție? Care a fost feedback-ul?

Luca: Festivalul a pornit cu o proiecție în 2013. Cinci regizori tineri făcuseră câteva filme, și s-au gândit că nu au unde să le proiecteze. Filmele erau foarte diverse- unul era despre Centrul Vechi din București, unul despre viața de licean, unul un experiment social în care câțiva adolescenți și-au pus măști pe stradă ca să vadă cum reacționează oamenii. Dar toate erau făcute de oameni care încă erau în liceu, și care nu aveau un loc al lor unde să-și proiecteze filmele, care se simțeau marginali la alte festivaluri. Așa a luat naștere prima proiecție Super. Am încercat să o facem în liceu, însă regulile erau prea stricte- așa că am trecut la cinema, și publicul a fost neașteptat de mare. Apoi, ni s-a spus că e o idee foarte bună, și ne-am gândit că dacă continuăm proiectul, și îl extindem într-un festival, poate încurajăm și alți adolescenți să facă filme. Nimeni nu avea experiență în organizarea de evenimente, dar am pus cap la cap puținele lucruri pe care le știam despre festivaluri, am făcut un call pentru interni, care să ne ajute cu diverse departamente și sarcini, și așa ieșit Super. În fiecare zi de mirăm de cât de mult a crescut de la acea unică proiecție de acum patru ani”.

 

Ediția din 2016

 

R: Povesteste o experienta de la festival care te-a impersionat.

Miruna: Sunt atât de multe amintiri care îmi vin în minte, că nici nu știu pe care să o aleg. Cea mai recentă e când ne-am întâlnit să trimitem materialele pentru ambasadori și seara noastră a oscilat între numărat afișe, împrăștiat sclipici pe toată podeaua de la KFC și alunecat pe gheață în drum spre Poștă. Prima la care mă gândesc e când m-au așteptat cu tort, după proiecții, de ziua mea- aveam atât de multe pe cap atunci încât a fost o surpriză mai mare decat aș fi crezut. Una din cele mai de demult e când fugeam de câteva ori pe zi, pe ploaie, între locațiile pentru expoziție și proiecții. Adevărul e, de fapt, că o grămadă din zilele și nopțile de care îmi aduc aminte cu plăcere le-am petrecut cu “Super”.

 

Work hard, party harder – petrecerea Super!

 

R: Câte filme ați primit la ediția trecută?

L: În 2016 am primit 15 filme pentru Festival Friends, peste 50 pentru competiția națională și peste 200 pentru cea internațională, din care au fost proiectate câte 10 la fiecare din primele două categorii și 20 la ultima.

 

R: Povesteste-ne putin despre programul cu ambasadorii si voluntarii.

M: Ideea cu ambasadorii ne-a venit cu gândul de a oferi ceva super cât mai multor adolescenți din România, deci faptul că ediția asta Super! a reușit sa ajungă în toate colțurile țării e un mare obiectiv atins pentru noi. Avem unul sau mai mulți reprezentanți în 15 județe din țară și urmează să avem, până la sfarsitul proiectului, tot atâtea evenimente marca Super- retrospective sau workshop-uri. Ne-am bucurat foarte tare că am putut ieși din București, cu atât mai mult cu cât inițiativa a fost primită cu entuziasm maxim, proiecțiile din țară fiind, până acum, super-aglomerate. Abia așteptăm și restul proiecțiilor, care vor avea loc până la sfârșitul lunii, și care sigur vor fi la fel de reușite. Cât despre voluntari, ei sunt o parte importantă a experienței Super, iar prezența lor chiar face diferența în momentele critice de la festival (de exemplu când sălile sunt arhipline). Nu am deschis încă call-ul pentru anul ăsta, dar o să ne ocupam pe măsură ce festivalul se apropie.

 

R: Care sunt obiectivele pentru urmatoarele editii ale festivalului?

L: Întotdeauna ne-am dorit să sprijinim ideile bune ale adolescenților, financiar, să acordăm un fel de “bursă” pentru producția unui film, pentru oamenii care au idei bune. Sperăm să se poată pune asta în aplicare anul viitor, în funcție de buget și ce sponsorizări primim. De multe ori, adolescenții au foarte multe idei, dar nu au resursele necesare ca să le pună în practică, și ne-ar plăcea să adresăm problema asta. În plus, am vrea să organizăm un workshop care să abordeze, pe lângă aspecte ale cinematografiei, și teme ca drepturile omului și LGBT, combinând cursuri din cele două domenii.

 

Mulțumim echipei festivalului Super! pentru interviul acordat.

Toate imaginile de pe pagina Facebook a festivalului. 

Puteți afla chiar mai multe pe pagina web a Festivalului Super!, accesând link-ul acesta.

 

 

Previous ArticleNext Article

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *