Atitudine

Olimpic în România

Olimpiadele școlare sunt o provocare pentru elevii care doresc să-și depășească limitele și să țintească cât mai sus. Nimic nu se compară cu gustul dulce al unei victorii binemeritate, pe care începi să-ți dorești să-l guști tot mai des, iar înfrângerea este o lecție pentru viitor, care te face mai puternic și te învață cum să treci peste toate încercările cu capul sus.

Mă număr printre cei care, an de an, aleg să petreacă mare parte din timpul lor liber studiind aprofundat un domeniu care îi pasionează. Deși acesta a fost prima mea încercare, ea s-a soldat în mod uimitor cu un succes îndelung muncit: am reușit să obțin locul I la Olimpiada Națională de Istorie, defășurată la Buzău. Ce-i drept, am avut din plin sprijinul familiei, prietenilor și, mai ales, al unei profesoare de excepție. Zilele petrecute la Buzău în perioada olimpiadei au fost o împletire armonioasă între efort intelectual intens și destindere alături de grupul de elevi din Dâmbovița, printre care se numără și Vlad Brebeanu, din clasa a X-a (coleg de liceu, a obținut tot locul I) și Alexandra Rizea, care s-a întors acasă cu o mențiune.

Privind în mod obiectiv concursurile și olimipadele școlare, știm cu toții că poți alege, ca elev, dintr-o gamă foarte variată de materii, de la astronomie și matematică, la istorie, geografie și latină. De asemenea, există foarte multe oportunități pentru elevii cu profil vocațional, indiferent dacă vorbim de muzică, arhitectură, seminarii, sport sau pedagogie. Indiferent de subiectul pe care vrei să îl studiezi, e nevoie de o muncă asiduă. Nu este deloc ușor să fii olimpic național – trebuie să muncești din greu pentru această reușită. Dar aceasta nu este o descurajare pentru cei care își doresc să participe, ci adevărul pe care toți trebuie să îl știe și să și-l asume.

Trebuie să fii capabil să reții și să sintetizezi o cantitate imensă de informații, iar apoi să o treci pe hârtie conform cerințelor. Simți sângele cum pulsează în timp ce te concentrezi și vrei să dai tot ce ai mai bun, să demonstezi că poți mai mult și vrei să ajungi departe. Scrii aproape fără să mai respiri, iar stiloul îți aleargă pe hârtie, parcă știind singur ce să scrie. Este un sentiment greu de caracterizat. E adrenalină. E teamă. E speranță. 

Le doresc tuturor celor care vor să participe la o olimpiadă să găsească destulă putere încât să nu renunțe și să trăiască această experiență la intensitatea ei maximă. Să se bucure pentru cel mai mic pas spre victorie și să se ambiționeze și mai tare atunci când simt că nu mai pot. Să muncească cu drag, să aibă dorința și încrederea că, prin efortul lor, pot să schimbe ceva într-un viitor apropiat.  Să știe că, indiferent de rezultat, sunt niște învingători prin simpla încercare de a face performanță, iar olimpiada face minuni în felul în care ei privesc această lume în continuă schimbare.

Previous ArticleNext Article

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *