Actualitate

(in)cultura modernă

Articol de opinie.

 

”Ar trebui să citești mai mult!”, mi-a spus de curând o profesoară de literatură. Cu ce scop? De ce? Ce îmi trebuie mie? Cu ce mă ajută? Nu am nevoie, dom’le, de așa ceva, eu am școala vieții! În definitiv, cu ce te ajută să deschizi o carte, să descoperi lucruri noi, să îți creezi un vocabular, să îți creezi o cultură generală? Cu nimic, apreciat este cel care are mai mult tupeu și știe ”să se vândă” mai bine. ”Nu avem nevoie de profesionști – avem nevoie de tupeiști” este motto-ul secolului XXI.

Pe acest principiu, a apărut (și s-a dezvoltat) o altfel de… cultură; mai degrabă, o denaturare a acesteia, ascunsă sub diverse denumiri. Valorile reale au trecut pe plan secundar, pentru a face loc senzaționalului, opulenței și șocantului. Societatea, noua societate a secolului XXI, s-a fondat pe asemenea principii. Cultura pe care societatea o cultivă relevă nivelul omului de rând – cu cât acest nivel e mai ridicat, cu atât acesta va tinde la mai bine, la o stare de prosperitate, aproape inexistentă pe plaiurile noastre, unde ”merge și-așa”.

Exemple ale acestei (in)culturi sunt numeroase, și mă voi limita exclusiv la străvechiul spațiu carpato-danubiano-pontic, unde manelele cântă de dimineață până în noapte, unde șmecherii, mafioții și pseudogangsterii încearcă să impresioneze prin opulență, unde showbiz-ul este principala sursă de informare a maselor de oameni…

ȘOC ȘI GROAZĂ!

Deschide un ziar, o rețea de socializare, orice mediu de informare, de altfel. Așa încep majoritatea titlurilor de articole din presă. Șocul, groaza și senzaționalul însoțesc orice știre – scenarii apocaliptice sunt descrise pe scurt, în titlu. Acest obicei al publicațiilor de a pune titluri false a dus la crearea unor glumițe de tipul anul ăsta pe cât pică sfârșitul lumii?, date fiind predestinările pe care astfel de publicații le fac. ”Apocalipsa! În octombrie se termină totul…”, ”ȘOC ȘI GROAZĂ! Apocalipsa a fost confirmată de NASA –>”, ș.a.m.d.

De asemenea, nu înțeleg curiozitatea morbidă pe care aceste publicații o manifestă, împreună cu cititorii acestora: ”Ultimele cuvinte ale lui X: să lași toată averea mea lui…”, ”E oficial! A murit!”, însoțită de o poză cu o lumânare aprinsă. ”Nu o să îți vină să crezi ce au găsit în mormântul ei!”. Comenta cineva, zici că și-au mutat redacția la poarta cimitirului…

Alarmant nu e faptul că unii oameni doresc să citescă astfel de știri. Alarmant este că astfel de știri au ajuns cele mai citite, cele mai discutate. Cum să ceri unei nații pasionate de… așa subiecte să se dezvolte?!

Nu mai discut de toate pseudoștirile care te lasă de-a dreptul mască: ”X a mai făcut un copil cu amanta lui Y”, ”Uite cum a fost surprins Z! Imagini șocante”, etc. etc….

 

MUZICA – Manelele și „trap-ul”

Oamenii ascultă muzică destul de des – indiferent de starea de spirit, omul simte nevoia melodiei. Ceea ce ascultă omul spune foarte mult despre acesta, despre cultura acestuia, despre nivelul lui intelectual (sau absența acestuia), despre obiceiuri, despre caracter… privind masele de oameni și preferințele muzicale ale acestora, ne putem forma o imagine de ansamblu asupra nivelului de dezvoltare ale culturii. Sună aproape academic, nu?

Foarte populare printre români, manelele sunt un gen de muzică venit din Orient, cu influențe nenumărate din alte părți. Nu putem ști de ce românul adoră să le asculte, știm doar că o face. Iar tânăra generație le adoră! Și e de înțeles, mesajele transmise sunt mai mult decât pozitive (trebuie să fii deasupra dușmanilor tăi, trebuie să îi ”tai”, trebuie să fii cel mai șmecher, să ai cât mai multe amante…), liniile melodice fiind ”împrumutate”, în bună măsură, de la melodii consacrate.

”Da’ eu la nuntă pe ce mai dansez, șefule?„

Bună întrebare! Muzica noastră se oprește la manele. Manelele ie viața românilor!

Știți reclama aia, ”același gust, alt ambalaj”? Trap-ul, nou gen de muzică înfloritor, are într-o bună măsură aceleași caracteristici cu manelele. Versificația este una de invidiat, masacrând limba română în niște moduri atât de barbare, încât până și compozitorii își dau seama că au exagerat. Dar nu contează! Dacă prinde la public, dacă se vinde, e bun. Calitatea pierde în detrimentul cantității! Temele abordate sunt, în mare măsură, aceleași ca la manele. Bani fără număr, femei fără număr, ”să moară dujmanii”, și așa mai departe.

Aș exagera dacă aș spune că toată muzica din acest gen are caracteristicile astea.

Dar bună parte din muzica trap e o cacofonie.

Revenim la tupeu… este numitorul comun al tuturor acestor forme de divertisment – tupeiștii sunt mult mai vizibili în România decât oamenii cu bun-simț. Iar asta, ca popor, ne afectează, ne creează o imagine foarte neplăcută în străinătate. Tupeul ne distruge cultura, tupeul își crează propria (in)cultură. Iar acest lucru se observă în toate mijloacele de divertisment, și pleacă de la o educație precară. Lucian Boia, eseist, spunea că românul este ”foarte instruit, academic vorbind este bine pregătit, dar foarte puțin educat, noțiunile de educație civică lipsind aproape cu desăvârșire”. Dar despre educație vom vorbi noi altă dată.

Vă pupă Agamemnon! Să citiți o carte până ne revedem. Știm cu toții că școala vieții nu e de ajuns ca să reușești… în viață.

 

 

 

Previous ArticleNext Article

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *