Interviuri

Interviu cu doamna Elena Manta, director BCR, despre primul internship destinat liceenilor

Începând cu anul 2011, Banca Comercială Română derulează programul ”Summer Job”, singurul internship plătit din România destinat liceenilor. Pentru a afla mai multe despre această oportunitate, doamna Elena Manta, Director de Grup BCR, a acordat un interviu reporterilor Gazeta Liceanului.

 

Reporter: Cum a luat naștere acest program?

D-na. Elena Manta: Programul Summer Job a pornit de la dorința noastră de a le oferi elevilor acces la o experiență de muncă reală și astfel, să îi ajutăm  să descopere în ce domeniu vor să lucreze înainte de a-și alege facultatea. Acest program răspunde unei nevoi reale a tinerilor deoarece este singurul program de internship plătit din România pentru elevi. Timp de 5 săptămâni, elevii lucrează timp de 4 ore pe zi într-o sucursală BCR sau în Centrală sub îndrumarea unui mentor, au adresă de mail și task-uri săptămânale pentru care primesc premii. Totodată, pe lângă experiența de lucru, ne dorim să oferim internilor și cursuri de educație financiară, Școala de Bani, unde învață să își gestioneze mai bine bugetul, cum să economisească și ce înseamnă responsabilitatea financiară.

 

R: Ce îi motivează pe elevi să participe?

E.M.: Elevii care se înscriu în programul nostru sunt motivați de dorința de a avea prima experiență de muncă și își doresc să își câștige singuri banii de buzunar. Mulți elevi care se înscriu sunt curioșii să vadă cum se lucrează într-o bancă, vor să învețe noțiuni de educație financiară și să se familiarizeze cu produsele și serviciile bancare. De cele mai multe ori se leagă prietenii frumoase între tineri chiar dacă sunt din orașe diferite. Avem participanți din edițiile precedente cu care ținem legătura și ne scriu despre reușitele lor profesionale, ceea ce ne bucură foarte mult și ne încurajează să continuăm.

R: Ce posibilități de dezvoltare are un elev care participă la Summer Job?

E.M: La începutul programul Summer Job tinerii au participat la un curs de educație financiară în urma căruia au devenit profesori de educație financiară. Au fost foarte activi și au ținut cursuri de educație financiară pentru colegii și prietenii lor iar acest lucru i-a ajutat să se dezvolte pe plan personal și profesional. Învață să lucreze în echipă, să interacționeze cu clienții și să își dezvolte abilitățile de comunicare. Prin intermediul sarcinilor zilnice și săptămânale învață să respecte deadline-urile și să devină mai responsabili la locul de muncă.

În ceea ce privește dezvoltarea profesională, după terminarea liceului pot aplica în programul de internship pentru studenți Learn@BCR care se desfășoară tot pe perioada verii și apoi există posibilitatea să devină angajați în bancă.

 

R: Ce feedback ați primit de la elevi în edițiile precedente? 

E.M: Fiecare ediție Summer Job este specială pentru că întâlnim tineri cu personalități și dorințe diferite, însă participanții au fost încântați în fiecare an de program. Le-a plăcut faptul că au avut ocazia să lucreze în echipa BCR, să se familiarizeze cu domeniul financiar-bancar și să țină cursuri de educație bancară pentru prietenii lor. O parte din elevi aplică de mai multe ori în Summer Job, chiar dacă au participat la o ediție anterioară. Acest lucru ne bucură pentru că ne arată că le-a plăcut în echipa noastră și vor să revină.

R: Cum se pot înscrie elevii?

E.M: Pentru început, trebuie să acceseze platforma noastră de cursuri online – Laboratorul de Cariere și să parcurgă modulul de Inteligență financiară pe înțelesul tuturor. Aici vor învăța să își calculeze bugetul personal, să-și seteze obiectivele financiare și să devină mai responsabili din punct de vedere financiar. Următorul pas este să ne trimită o lucrare cu titlul Cine sunt eu? în care trebuie să ne povestească despre ei, care sunt calitățile și talentele care îi recomandă pentru proiect. În acest an, programul s-a încheiat, însă îi așteptăm la anul pe tineri să se înscrie și să facă parte din echipa BCR.

 

Mulțumim doamnei Elena Manta pentru interviul acordat. 

 

Fotografie: Oana Popescu

Previous ArticleNext Article

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *