Atitudine

7 sfaturi de supraviețuire la liceu

M-am gândit ca prima mea postare să fie legată de experiența mea acumulată  pe parcursul celor 11 ani și jumate de școală, dar mai ales din timpul liceului. Din ultimii  3 ani  mai mult (sau mai puțin) minunați petrecuți într-o insituție de învățământ, ultimele 6 luni din sistemul preuniversitar m-au făcut să-mi pun ordine în gânduri și să meditez asupra câtorva lucruri despre viață  pe care le-am învățat. Poate nu sunt cele mai bune idei formate și poate că unii dintre voi nu vor fi de acord cu ce voi afirma eu aici, însă știți cum se spune -experiența personală este cel mai bun învățător. Țin să precizez că acest articol nu are ca scop denigrarea sistemului de învățământ și nici a liceului, ci este doar o viziune personală.

First things first… cam prin 2014, mai exact prin septembrie, era pentru mine primul contact cu liceul. Eram destul de emoționată pentru că nu cunoșteam pe nimeni din clasă, dar avem impresia că totul o sa fie foarte mișto și mă bazam pe vorbele oamenilor din jurul meu care îmi suflau în urechi tot timpul să mă bucur de acești ani, că sunt cei mai frumoși. Ei bine, treburile nu stau chiar asa. Am impresia că cei care afirmă că pentru ei liceul a fost cea mai frumoasă experiență și-au cam ratat viața de după absolvire. Nu vreau sa fiu hater, însă cred că cele mai frumoase amintiri se formează în afara unei școli.

  1. Primul lucru pe care l-am învățat în acești ani e că nu îi poți mulțumi pe toți și nici nu trebuie să o faci. Mereu o să iasă discuții și polemici despre cât de importantă este materia X, iar proful nu te lasă să înveți pentru bacalaureat în ora lui, că nu e ca și cum ceea ce vorbește el vei reține vreodată.
  2. Notele nu reflectă aproape niciodată ceea ce știi. Ai luat 10 pe un proiect copiat de pe Wikipedia? Felicitări, ai rămas la fel de neinformat (ca să nu zic prost) ca înainte, dar ai o medie mare. Ai învățat pe rupte pentru un test nenorocit și nu iei mai mult de 7 că nu îi place profului de fața ta? Felicitări din nou, acea notă nu reflect decât că te chinui degeaba.
  3. Nu încerca să lingușești profesorii pentru că nu vei fi apreciat de colegi și nici nu vei primi tratament diferential. Dacă vrei să intri în grațiile profilor, încearcă alte metode. Ridică și tu mâna mai des, participă la concursuri, vino cu materiale… prefă-te interesat de obiectul lui și o să ai mai multe șanse.
  4. Găsește-ți un grup de prieteni cu care te înțelegi. Nu încerca să devii altcineva ca sa impresionezi. Anturajul e foarte important în liceu. Poate să te ridice foarte mult, dar în același timp, ales greșit, poate să și te coboare.
  5. În ultimii ani am învățat că nu trebuie să asculți prea mult de părere celor din jur, fă exact de ce îți dorești și exprimă-te liber fără teamă. Chiar daca mai spui și idioțenii, nu te ascunde după perdea. E mai bine să spui ce gândești decât să regreți după că ai tăcut.
  6. Pe unii profesori îi vei urî atât de tare, iar alții se vor apropia de sufletul tău. Unii chiar sunt de treabă și vor sa te învețe ceva, alții vin plini de sictir și indiferență în clasă, doar pentru a lua niște bani.
  7. Există prea multă informație în cărți și va trebui să înghiți multe aberații. Așa ca descoperă-ți prioritățile și lasă restul mai spre 0. Da, da, trebuie să ai o cultură generală, dar nu doar teoriile cuantice și ecuațiile de gradul 2 o să te ajute în viață.

 

Am enumerat aici 7 dintre învățăturile personale, deși cred că aș putea să continui o listă lungă de lecții, pentru că dramele liceanului încăpățânat nu se termină niciodată. Fă din anii de liceu o experiență cel puțin plăcută și nu rata nicio zi fără să înveți ceva nou, chiar daca trebuie să o faci singur.

Previous ArticleNext Article

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *