Actualitate, Interviuri

Primarul Cristian Stan, despre zilele Cetății Târgoviște: ”Au fost evenimente foarte frumoase”

În perioada 3-9 septembrie, am celebrat Zilele Cetății Târgoviște, într-o atmosferă festivă, plină de evenimente și efervescență.

În acest cadru, Primarul Municipiului Târgoviște, domnul Cristian Stan, a stat de vorbă cu reporterii Gazetei Liceanului în legătură cu organizarea acestor manifestații (și nu numai!). Îi mulțumim pentru amabilitate pe această cale și redăm interviul mai jos.

 

Reporter: Sunteți mulțumit de cum au decurs evenimentele de zilele orașului?

Cristian Stan: Da, au fost evenimente foarte frumoase, care s-au adresat tuturor vârstelor și cred că am reușit să acoperim o gamă foarte largă de activități. Concertul din această seară a fost extraordinar, eu unul nu am văzut atât de multă lume niciodată în parc, iar din acest punct de vedere sunt foarte mulțumit de modul în care au fost organizate. Vreau să felicit pe această cale pe colegii mei de la Teatrul Municipal care s-au ocupat în mod direct de această activitate.

R: Cât de grea a fost organizarea?

C.S.: Vă dați seama că atunci când vorbim de trei zile pline de evenimente și la care participă atât de mulți oameni sunt lucruri care trebuie foarte bine puse la punct, astfel încât totul să decurgă foarte bine. În spatele a ceea ce au văzut oamenii și publicul se ascunde o activitate foarte intensă. Organizarea unor astfel de evenimente nu este deloc ușoară.

R: Cum apreciați colaborarea cu Teatrul Tony Bulandra?

C.S.: Teatrul Tony Bulandra se ocupă de acest eveniment în anul 2018 și cred că au făcut o treabă bună. Doresc să îi felicit și să spun că învățăm pe an ce trece să facem lucrurile să arate cât mai bine și să iasă totul așa cum trebuie. Vreau să le mulțumesc de asemenea și oamenilor, târgoviștenilor, turiștilor și celor ce au luat parte la aceste evenimente, iar aceste zile dedicate municipiului Târgoviște să reprezinte o sărbătoare pentru toată lumea, mai ales că anul acesta celebrăm 100 de ani de la Marea Unire. Am vrut să avem câteva evenimente care să amintească de acest lucru, inclusiv pe Turnul Chindiei ați văzut proiectat drapelul national, însoțit de jocuri de lumină, în momentul în care a avut loc focul de artificii de la finalul concertului.

R: Și o ultimă întrebare că tot începe școala… ce sfat aveți pentru noi, liceenii?

C.S.: În primul rând, să profitați de faptul că aveți posibilitatea să învățați și că sunteți la școală, să vă formați ca și oameni, pentru că sunt lucruri care or să vă folosească în viață. În momentul de față, puneți bazele carierei voastre. Acum studiați la liceu, iar apoi la facultate, după care veți ajunge să aveți o profesie și să faceți o carieră. O carieră înseamnă nu doar să ai o profesie, ci o profesie care îți place, la care te duci zilnic de plăcere, iar o carieră profesională încununată de succes vă ajută să duceți o viață plină de satisfacții morale, financiare… Trebuie să faceți alegerile corecte care să vă împlinească atât ca oameni,cât și profesional. Și ca o scurtă încheiere,pentru că sunteți la liceu: distrați-vă, dar nu uitați de lucruri importante și care contează!

R: Vă mulțumim frumos!

 

Reporteri: Natali Mur & Vlad Vasile
Redactare: Daiana Măgureanu

 

Previous ArticleNext Article

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *