Actualitate, Consiliul Elevilor

Împreună, pentru bursele elevilor dâmbovițeni!

COMUNICAT DE PRESĂ

Consiliul Județean al Elevilor Dâmbovița este structură reprezentativă și voce a peste 35.000 elevi din județul Dâmbovița, având scopul de a reprezenta elevii și de a apăra drepturilor acestora. Din această postură, dorim să atragem atenția asupra unei Hotărâri de Consiliu Local ce are un caracter injust și discriminatoriu pentru elevii care studiază în Municipiul Târgoviște, dar au domiciliul în altă localitate din județul Dâmbovița.

Aprobarea HCL nr. 450/28.11.2018 reprezintă momentul în care un număr semnificativ de elevi au fost privați de bursele de merit, de studiu, de performanță sau de ajutor social. În ciuda faptului că acești elevi îndeplineau toate criteriile necesare, având performanțe deosebite în activitatea școlară și o conduită exemplară, în conformitate cu această Hotărâre, elevii nu vor mai putea beneficia de bursa pe care sunt îndreptățiți să o primească din cauza neșansei de a nu avea domiciliul în municipiul Târgoviște.

Consiliul Județean al Elevilor Dâmbovița a trimis un memorandum autorităților locale, solicitând modificarea Regulamentului de acordare a bursei școlare în sensul în care și elevii cu domiciliul în altă localitate decât Târgoviște să fie eligibili. Astfel, în concordanță cu propunerea Primarului Municipiului Târgoviște, cerem anularea Hotărârii Consiliului Local nr. 450/28.11.2018. De asemenea, dorim să informăm opinia publică de faptul că reprezentanți ai Consiliului Județean al Elevilor Dâmbovița vor prezenți în ședința de Consiliu Local în care se va rediscuta Regulamentul de acordare a burselor, pentru a expune punctul de vedere al elevilor dâmbovițeni în această problemă.

Previous ArticleNext Article

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *