Actualitate

Conferința finală a proiectului ”Active Citizenship”

Luni, 14 ianuarie, a avut loc conferința finală a proiectului Erasmus+ ”Active Citizenship”, derulat de asociația Be You. În cadrul conferinței, au fost prezentate rezultatele acestui proiect, ce și-a propus să dezvolte cetățenia activă pe plan local. Proiectul a fost prezentat de Ilona Balint, Vicepreședinte al Asociației Be You.

Însumând peste 1500 ore de lucru, 1000 materiale publicitare distribuite și 3000 fotografii, proiectul a adus la un loc 7 organizații partenere din 7 țări. Rezultatul? Nu mai puțin de 32 beneficiari direcți și peste 15000 beneficiari indirecți.

Folosind îndemnul lui Mihai Șora, E imposibil să fii cetățean al lumii, dacă nu ești cetățean al cetății, proiectul a avut ca scop dezvoltarea competențelor lucrătorilor de tineret pentru a găsi noi metode de a sensibiliza și informa tinerii cu privire la cetățenia activă, promovând o participare puternică a acestora la viața democratică. De asemenea, proiectul a urmărit și schimbul de bune practici între lucrătorii de tineret.

În cadrul conferinței, au fost invitați să prezinte un punct de vedere asupra cetățeniei active din perspectiva instituției pe care o reprezintă: Ciprian Prisăcaru, Director al Complexului Turistic de Natație Târgoviște, Vlăduț Niculae, Administrator public la Primăria Aninoasa, Ligia Mihaela Ion, consilier educativ la C. N. ”Constantin Carabella”, Valentin Irinel Stancu, inspector școlar la Inspectoratul Școlar Județean Dâmbovița și Sebastian Bobeică, președintele Consiliului Județean al Elevilor Dâmbovița.

Previous ArticleNext Article

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *