Actualitate

Ooooooooo – Curaj!

Salut liceenilor,

Puține grade pe-afară, dar mai multe în interior: 

Story

Am observat zilele trecute un eveniment organizat de TeaHouse 5 din București, după părerea mea, foarte sinceră, cel mai tare loc în care să mergi dacă vrei să cunoști străini/români și să te distrezi cu ei.
Există asemenea Podsteluri peste tot în lume, deci în loc să dai peste 20 de euro pe noapte la hotel sa stai singur, mai bine dai 10 euro aici și stai în cameră cu oameni chiar și din Ecuador, cu care sigur vei învața ceva!

Ca să trecem mai repede la subiect, că se răcește și grișul și vremea de afară, am avut șansa să vorbesc în fața acestor străini ( 5 din SUA, 2 francezi, 1 egiptean, 1 tip din Ecuador și pe restul nu i-am mai întrebat de unde vin ) despre TEMA CURAJULUI și cum se poate manifesta.

Cert este că am încercat să nu fiu ca orice altă temperatură, care te încălzește prin cuvinte din cărți și care rezistă minute întregi fără să te bage în seamă. Așa că mi-am făcut speech-ul în tramvai și imediat ce am coborât, știam că îi voi face să se simtă integrați în poveste.

Mergând spre covoraș, la invitația lui Jason Gastaldo cel care a organizat evenimentul, am primit deja câteva aplauze nemeritate, probabil din bun simț. Ceea ce m-a bucurat a fost de fapt răspunsul lor sincer și deciziile pe care le-au luat în acea seară, când am făcut o „clubăreală” alături de unii turiști care abia ajunseseră în România.

Dar vorbind despre curaj, uite câțiva pași pe care i-am aplicat atât eu înainte, cât și invitații, după eveniment. Te asigur că au funcționat pentru că cei care au vrut să-și facă prieteni în România, au plecat la 7 dimineață din club, cu altcineva la braț <3

*** DISCLAIMER: Totul se împarte în etapele din cartea „Cum să nu te minți” pe care am scris-o vara trecută și căreia încă îi caut o editurăDAR ÎȚI POT OFERI UN CAPITOL AICI, ÎN CAZ CĂ VREI SĂ VEZI CE-AM SCRIS!***


Etape

Bun, ce este de fapt curajul? –
Curajul vine din latinescul „cor” , adică inimă! Prin urmare, tot ce trebuie să faci este să îți asculți inima!

” Oh, dar bravo Anton, parcă nu vorbeam din cărți, unicatule… „

Stai puțin, ia-mă ușor, că îți explic acum când trebuie și când NU TREBUIE să facem asta și de ce :

Unde să ne mai ascundem, când fugim de noi?
—Acest vers este de la bine cunoscutul Cheloo, care în colaborare cu „Zâmbitorul” au înfierbântat topurile cu adevăr ! —
Dar la bază, băieții ăștia doi au dreptate, nu te poți ascunde de propria persoană, de propria inimă, de propriile nevoi și dorințe.
Știi și tu că unele dorințe n-ar trebui să le asculți și n-ar trbui să-ți oferi curajul să le satisfaci : cum ar fi cumpărarea unor căști scumpe pe care oricum nu le vei folosi sau a unei prăjituri, deși tu ții regim. Da, poate crezi că inima ți le cere, dar atunci întreabă-te dacă vei mai avea vreodată ocazia să faci asta sau dacă mâine le vei mai vrea!

Soluție: cel mai simplu sfat este să spui mereu „da”, atunci când cineva te întreabă dacă poți face o anumită chestie pe care tu n-ai mai făcut-o niciodată… Am făcut asta, și n-am crezut că în spatele unui singur pas se află atâta libertate!

Există diferență între „fericire” și „frică” ?
Dacă ai citit cartea mea („Cum sa nu te minti”) atunci știi că nu există, dar pentru a testa asta chiar tu, așa cum am făcut cu cei de la Podstelu’ din București , ridică-te puțin în două picioare …

Da, știu că îți e lene, că poate stai în pat sau pe scaun și te gândești de ce naiba aș face asta, doar tu mi-ai trimis link-ul Anton, nu te aștepta să fac orice, dar te rog eu, încearcă cât de mult poți tu să faci asta!

Uite, ei au reușit! –

Dacă te-ai ridicat, acum îți voi demonstra că nu există diferență între cele două stări :

Închide ochii și gândește-te la ceva care te sperie, la un animal , o provocare, un dialog cu cineva, orice te face pe tine să transpiri, să îți facă inima să îți bată mai tare și să îți tremure puțin mâinile.
Vreau să îți imaginezi că este în fața ta, că se uită la tine. Îl poți mirosi, îl poți auzi, îl poți simți, este chiar acolo!

Stai așa timp de 5 secunde …

Bun, acum, vreau să te scuturi un pic, și să te gândești la ceva care te face pe tine să zâmbești , să fii foarte fericit/ă , să transpiri iarăși și să îți facă inima să bată mai tare. Pune acel zâmbet mare pe fața ta!
Vreau să îți imaginezi că este în fața ta, că se uită la tine. Îl poți mirosi, îl poți auzi, îl poți simți, este chiar acolo!

Stai așa timp de 5 secunde sau 10 cât vrei tu 🙂

Acum, deschide ochii … spune sincer : ai simțit vreo diferență? 🙂

Ce pot spune este că meritul le aparține oamenilor de știință care au reușit să atingă performanța de a detecta reacțiile corpului în fața emoțiilor.
Și bineînțeles ție, dacă ai făcut acest exercițiu împreună cu mine și cei de la eveniment.

Soluție: De ce să ne temem de ceva, când putem să ne bucurăm de acel lucru. Efortul este același, efectul însă este diferit.

Viața ta este ca un film!
Dacă și ție îți place Netflix sau poate chiar mergi la cinema în loc să aștepți Torrentu’ să-și facă treaba, atunci sfatul ăsta va fi și mai util pentru tine!

Imaginează-ți că viața ta este de fapt un film, că tot ce simți și vezi va fi ecranizat. În cele din urmă, singurul om din sala de cinema care va vedea filmul vei fi tu, dar într-o variantă mai bătrână…așteptând pensia și reducerile de la Catena.

Dar hai să nu fim răi, ideea e că tu oricum vei fi rău cu tine însuți. De ce? Pentru că vei regreta că nu ai luat anumite acțiuni pentru care ți-ai căutat scuze și proabil chiar te folosești de niște scuze în momentul ăsta pentru a nu face ceea ce „cor” -ul îți spune să faci.

Tot ce te rog eu pe tine este : SĂ NU MAI CREZI ORICE MINCIUNĂ PE CARE ȚI-O SPUI SINGUR, FIINDCĂ TOT CE CREZI NU-ȚI APARȚINE!

Pare că fac promovare aici, dar chiar citește „Cum să nu te minți” ca să te convingi singur că tu ești mai mult decât ceea ce ți s-a spus că ești, iar realitatea ta nu este întotdeauna realitatea pe care o meriți. Cel mai mare dușman ești chiar tu pentru asta!

Soluție: fă-ți curajul să nu regreți la bătrânețe ceea ce îți dorești acum să devină realitate! Așa cum Einstein a spus: „nu poți găsi noi tărâmuri, dacă nu părăsești malul” , așa ca încearcă chiar azi să faci un lucru care te sperie și vei vedea că imediat după aceea, creierul tău va realiza cât de ușor a fost să faci asta de la bun început și cum data viitoare îți va fi și mai simplu

Ține minte : „Orice pierdere este un câștig, deci fie că eșuezi, tot ești cu un pas în fața celor care nici nu au încercat măcar”

Lasă un SHARE pe butonul de mai jos dacă ți-a plăcut articolul și chiar o inimioară dacă ți-a fost util 🙂
Eu am fost Anton și ca deobicei îți ofer,
Cele mai bune gânduri!


9.6 out of 10
Previous ArticleNext Article

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *