Evenimente

O sută de ani de învățământ pedagogic la Târgoviște

Colegiul beneficiază de titlul de „Școală Europeană”, datorită înaltei calificări a personalului didactic și datorită premiilor județene și naționale, obținute de elevi, sub îndrumarea atentă a cadrelor didactice. De asemenea, doresc să precizez dotarea multimedia a sălilor, care este de ultimă generație.

Interviu cu bobocii de la Colegiul Național „Constantin Cantacuzino”

Bobocii și organizatorii de la clasele de a XI-a de la Colegiul Național Constantin Cantacuzino pregătesc un bal cum nu s-a mai văzut. Pentru că apreciem dedicarea și curajul bobocilor, mai mulți reporteri ai Gazetei Liceanului au mers pentru a face cunoștință cu ei. Unii mai timizi, alții mai îndrăzneți, cu toții au fost încântați să răspundă câtorva […]

Interviu cu Paula Seling

Cu ocazia participării Paulei Seling la zilele Cetății celor 33 de Voievozi am avut onoarea și plăcerea de a sta de vorba cu dânsa. “Fă tot ceea ce poți cu tot ce ai în momentul in care te afli” -Care este idolul dumneavoastră? “Nu pot să zic ca am un idol! Am persoane care m-au […]

Interviu cu Ozana Barabancea

Cu ocazia participarii Ozanei Barabancea la zilele Cetatii Targoviste am avut posibilitatea si onoarea sa-i luam un interviu: -Cine este idolul dumneavoastra? “Sincer..nu am idol!! Adevarul este ca am avut mentori, profesori, am avut exemple din care sa ma inspir dar… intotdeauna am inspiratia de la Dumnezeu!” -Sunteti credincioasa? “Da! Sunt foarte credincioasa, imi spun […]

”Evadați prin artă” – artiștii din spatele gratiilor

O întoarcere în comunitate cu succes înseamnă, de fapt, o mai bună siguranță pentru cei din această comunitate. Pe data de 13.04.2017 a avut loc la Biblioteca Județeană ”Ion Heliade Rădulescu” Expoziția de creații hand-made realizate de deținuții de la penitenciarul Mărgineni.   În cadrul evenimentului au participat trei oameni privați de libertate care au contribuit […]

iPhone 7 sau cum combină Apple 10 dintre cele mai bune funcții într-un singur dispozitiv

Update: Apple lansează publicului update-ul la iOS 10.1, care aduce, în stadiu BETA, modul Portrait pe iPhone 7 Plus. Detaliile funcției mai jos, la secțiunea Camerele. La nouă ani după ce Apple a introdus pe piață primul iPhone, compania americană speră să își surprindă fanii cu cea de-a X-a generație a renumitei game de smartphone-uri: iPhone 7. […]

Samsung lansează Galaxy Note7: află TOTUL despre noul phablet al coreenilor

Update 1: Versiunea cu 6GB RAM și 128GB stocare a fost anunțată de Președintele Samsung Mobile, Koh Dong-jin, noua configurație urmând să apară în curând pe piața chinezească. Dong-jin a declarat că există posibilitatea introducerii acesteia și în alte state, dacă există cerere. Update 2: Prețul de vânzare la precomandă pentru Note7 este aproximativ 3800RON la […]

Tinerii învață de la tineri: programul Consiliului Elevilor Dâmbovița i-a avut ca invitați pe reprezentanții României la NASA

În data de 17 iunie 2016, în incinta Inspectoratului Școlar Județean, CJE Dâmbovița a organizat ultima sesiune a acestui an școlar din cadrul programului de dezvoltare personală „Învață de la oameni de succes cum să îți construiești viitorul!” – program medaliat cu locul I la Concursul național de proiecte de la Sulina, invitați fiind, în […]

Scroll to top